Mobilitate în Odorheiu Secuiesc, România

Ultimul proiect LFS de mobilitate de învățare a fost ținută la sfârșitul lunii septembrie în Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, România. Cursurile de training au fost organizate pentru diferite organizații cu diferite vocații din jurul orașului Odorheiu Secuiesc, fiecare priveau agricultura ca un instrument multifuncțional. Participanții au avut ocazia să învețe metode de cultivare, să afle programul și abilitățile managementului de proiect din domeniul agriculturii comunitare, economiei sociale și comunitare din agricultură și a muncii agricole ca terapie pentru copii defavorizați și tineri, mai ales cei care trăiesc în cămine pentru copii. Fiecare zi de training a avut un program specific, participanții au avut ocazia să afle cele mai bune practici a diferitelor locații, cum ar fi din zonele de caritate, ferme, organizații și mai ales din Festivalul fructelor, unde participanții au putut vedea împreună mai multe organizații și ferme din satele vecine. Pentru doi participanți ai trainingului mobilitatea s-a dovedit a fi un instrument excelent pentru distribuirea practicilor bune.

La începutul primei zile am avut o introducere în asociația noastră Agora (scurt istoric și activitățile din trecut și prezent). După aceea, am vizitat Manufactura de Procesare a Fructelor din Lupeni unde directorul ne-a prezentat manufactura și procesul întregului proiect. Ne-a descris în detaliu dificultățile cu care se confruntă și ne-a explicat situația curentă a asociației, care conduce manufactura și ne-a prezentat situația livezilor tradiționale din regiunea orașului Odorheiu Secuiesc. Următorul loc pe care l-am vizitat în prima zi a fost ferma locală ASC (Agricultra Susținută de Comunitate) din Odorheiu Secuiesc, care a fost înființat și coordonat și în prezent de asociația Agora. Doamna care conduce ferma din Malomfala produce pentru fiecare săptămână o cutie cu legume proaspete pentru mai mult de cincisprezece familii din mai până în noiembrie. Al treilea loc pe care l-am vizitat în prima zi a fost Satu Mare (Máréfalva) din Harghita, sat aflat la baza Fundației Francisc. Casa și grădina este întreținută pentru copii care provin din familii sărace, care își pot petrece după-amiezile într-un loc cald și confortabil, unde prepară mâncare, se ocupă de grădinărit, cresc legume și i-au parte la o mulțime de activități artistice colective. A doua zi, 20 septembrie, am fost la Inclăceni la ferma cu bivoli al lui Kolumbán Gábor, președintele Fundației Civitas din Odorheiu Secuiesc, care ne-a introdus în teoria și practica economiei sociale și comunitare. Pentru acest tip de economie din regiunea Odorheiu există câteva inițiative și practici bune cum ar fi: Milk Way din Cristuru Secuiesc, Manufactura fructelor tradiționale secuiești, cardul comunitar, etc. După-amiaza am făcut o excursie la Praid, oraș renumit datorită salinei. Am vizitat, de asemenea, Muntele de Sare și Canionul de Sare. Ziua a treia, 21 septembrie, a fost dedicat muncii agricole ca terapie pentru copii defavorizați și tineri, mai ales cei care locuiesc în cămine pentru copii. Dimineaţa am vizitat Fundația Domus, care ajută mai mult de 20 de ani copii orfani și defavorizați de peste 18 ani. Aceste tineri au case, grădini și ferme mici unde pot lucra și se pot pregăti pentru viața pe care le aşteaptă. Ei au, de asemenea, oportunitatea de a învăța și de a lucra. A doua vizită a fost făcută la Fundația Tineretului Locodeni, care are grijă de copii de la școala specială pentru copiii cu tulburări comportamentale și psihice, care se află la 15 km de Locodeni. Tinerii care termină școala au posibilitatea să locuiască în casele asigurate de fundație. Ei încearcă să fie independenți, să producă legumele lor proprii și au și animale. Unele dintre animale sunt folosite pentru terapie (terapie prin cai). Fundația colaborează și cu alte ONG-uri, cum ar fi Fundația Civitas. Ei au multe proiecte comune, cum ar fi grădinăritul, semințe tradiționale, plante medicinale, etc. Ultima vizită a fost făcută la o clădire din Bicfalău, care aparține Fundației Tineretului Locodeni, dar aici se lucrează cu tineri defavorizați. Joia, pe 22 septembrie 2016, am vizitat Manufactura de Brânză din Merești, care este condusă de o familie din comună. Laptele procesat se compune din propria lor lapte și din laptele vacilor de la alte fermieri. După aceea am vizitat câteva locuri din Merești, unde organizația noastră a avut câteva proiecte de dezvoltare rurală durabilă. După-amiaza am vizitat Cheile Vârghișului și Peștera Merești, care este declarat a fi o zonă de protecție a naturii. Vineri (23 septembrie) a fost ultima zi de training. Dimineața am avut ocazia să ne întâlnim cu oameni de la programul „Card Comunitar“ unde am putut afla mai multe detalii despre acest proiect. Apoi am luat parte la anumite programe în cadrul Festivalului Fructelor din Odorheiu Secuiesc, cum fi conferința despre plantele medicinale din România și mai ales din regiunea secuiască. La sfârșitul zilei am tras unele concluzii și am avut programe administrative.

Mobilitate în Odorheiu Secuiesc, România
Tagged on: